jump to navigation

Indiana Jones si regatul craniului de cristal 25 august, 2008

Posted by Ketologistik in Film.
Tags: , , ,
trackback

Am fost foarte intrigat cand am aflat ca Harrison Ford isi va relua rolul de profesor/aventurier in celebra franciza “Indiana Jones”, in mare pentru ca, desi il consider un actor bun si cred ca a facut minuni in pielea lui Indy, nu-l vedeam in stare sa se mai ridice la pretentiile unui astfel de rol la venerabila varsta de 66 de ani. Daca adaugam la impedimentul varstei si faptul ca e logodit de aproape 7 ani cu Calista Flockhart, alias Ally Mcbeal, care e cu 22 de ani mai tanara, ma gandeam la un posibil mare esec.

Pe de alta parte, simpla prezenta a lui Harrison Ford in orice film este o garantie daca nu a succesului, cel putin a incasarilor generoase. Actorul este recunoscut pentru faptul ca filmele in care apare in rol principal au avut incasari enorme si la un moment dat, primele 5 filme in ordinea incasarilor din toate timpurile erau filme in care acesta jucase. Se poate spune ca e un fel de closca cu puii de aur pentru studiourile de la Hollywood. Asa ca m-am uitat la acest film in ideea de a ma convinge ca legenda lui Indiana Jones nu va pieri odata cu Harrison Ford, sau mai exact ca nu a pierit in acest film.

Actiunea are loc in anul 1957, la 12 ani dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial si in plin Razboi Rece, motiv invocat de Steven Spielberg pentru faptul ca antagonistii sunt rusi (si inca unii foarte periculosi, bine dotati cu armament, cu un scop precis si, evident, condusi de o femeie). In principiu, ambele parti, respectiv americanii si rusii cauta un anumit craniu de cristal, despre care se spune ca acorda puteri psihice persoanei care il manuieste. Pe parcurs, descoperim ca nu este un craniu uman, ci al unei civilizatii extraterestre. Intr-un storyline paralel cu povestea de baza, Indy afla ca pustiul aparent rebel, sigur pe el si care il urmeaza sau mai bine zis il atrage in aceasta noua aventura, este fiul lui si al lui Marion Ravenwood, o fosta iubita care apare pe parcursul filmului, ca si in alt film din seria Indiana Jones. Nu lipsesc situatiile aparent fara scapare, impuscaturile, misterele, indiciile si un oras mitic pe care il cauta multa lume de foarte mult timp.

In concluzie, Harrison Ford face un nou rol memorabil, in ciuda varstei inaintate si chiar as spune ca se misca (daca el si-a facut cascadoriile) foarte bine pentru un om de aproape 70 de ani. Henry Jones Jr. e acelasi personaj indraznet si comic pe care l-am vazut in toate filmele francizei. Totusi, ma indoiesc ca vom mai vedea un nou film din aceasta serie avandu-l pe Ford in rolul principal si cred ca producatorii filmului s-au gandit la asta atunci cand l-au introdus in scena pe Shia Laboeuf, alias Mutt Williams, alias precursorul tatalui sau. De asemenea, mi-au placut aluziile referitoare la varsta lui Ford, sau a lui Indy mai exact, venite in special din partea lui Mutt si cred ca sunt foarte bine gandite ca sa arate faptul ca si George Lucas si Steven Spielberg s-au gandit la ce s-a gandit toata lumea si anume “oare Ford e prea batran pentru asta?”. Oricum e un film bun si merita vazut mai ales ca reprezinta tranzitia catre a treia generatie Jones si a avut si incasari pe masura, fiind depasit in acest an doar de duelul Batman-Joker.

Comentarii»

No comments yet — be the first.