Film: “Totul a inceput intr-o seara tarzie”

Desi acesta este un blog dedicat filmelor, am luat hotararea sa-l extind si sa scriu si despre cartile pe care le voi citi de acum incolo, mai ales pentru ca unele din ele au beneficiat (sau vor beneficia) si de ecranizari mai mult sau mai putin reusite. Oricum, cine nu “vede” intamplarile cuvant cu cuvant, daca pot sa spun asa, atunci cand citeste o carte? Nu e cu nimic diferit de vizionarea unui film, numai ca filmul e in mintea cititorului. Acestea fiind zise, prima carte despre care o sa scriu se numeste “Clubul Dumas” si a fost scrisa de Arturo Perez-Reverte.

Arturo Perez-Reverte este un scriitor spaniol nascut in 1951, la Cartagena. Totodata, este si jurnalist si a fost corespondent de razboi timp de 21 de ani (1973-1994). Ca scriitor, a debutat in 1986 cu romanul “Husarul”, insa “Tabloul flamand” (1990) i-a adus adevarata recunoastere. Au urmat alte romane de mare succes, cum ar fi “Clubul Dumas” (1993), “Comuniunea de la Sevilla” (1995), “Harta sferica” (2000), “Regina Sudului” (2002) si romanele avandu-l in prim plan pe Capitanul Alatriste. Din 2003, este membru al Academiei Regale din Spania. Pana acum, romanele sale au cunoscut 8 ecranizari, cu a 9-a fiind in stare de productie. Printre acestea se numara “Clubul Dumas”, “Maestrul de scrima” sau “Tabloul flamand”. Cartile sale au fost traduse in peste patruzeci de tari, iar in prezent Arturo Perez-Reverte este in topul primilor zece romancieri din lume, in ceea ce priveste vanzarile.

In linii mari, “Clubul Dumas” il introduce pe cititor in lumea cartilor rare, din perspectiva unui narator (care este totodata si un personaj) si a unui vanator de carti, un fel de mercenar beletristic care este aruncat in valtoarea evenimentelor sub pretextul unei misiuni aparent obisnuite pentru el, insa nestiind de fapt scopul ei. Protagonistul, pe numele lui Lucas Corso, se ocupa cu gasirea sau, daca e cazul, autentificarea cartilor extrem de rare si de valoroase, pentru diferite persoane care sunt dispuse sa plateasca bine. Desi aspectul lui poate fi inselator, Corso este uns cu toate alifiile si poseda abilitati extraordinare in domeniul disimularii si al manipularii. De asemenea, este un personaj lipsit de trecut (desi autorul face referiri la diferite momente din viata lui anterioara meseriei) si aparent un suflet rece si foarte distant, concentrat exclusiv pe indeplinirea sarcinilor muncii sale si nu in ultimul rand, pe colectarea remuneratiei corespunzatoare. In acest scop, se foloseste de toate mijloacele posibile, inclusiv de cunostintele sale extensive in domeniul literaturii, pe care obisnuieste sa le respinga spunand ca nu este un “iubitor de carti” si ca face asta doar pentru bani si nu din placere.

Actiunea romanului ii deschide lui Corso doua piste paralele la prima vedere, dar care spre sfarsitul romanului se intrepatrund, desi nu asa cum se astepta el. Prima se refera la autentificarea unui capitol “pierdut” din “Cei trei muschetari” de Alexandre Dumas tatal, iar a doua la validarea unei editii a “Cartii celor Noua Porti ale Imparatiei Intunericului”, scrisa de un tipograf pe nume Aristide Torchia si publicata in 1666, in plina activitate a Inchizitiei (motiv pentru care tipograful  fost ars pe rug). “Cartea celor Noua Porti” contine noua gravuri bazate, se pare, pe ilustratii desenate de insusi Lucifer si aparute intr-o carte mult mai veche, numita “Delomelanicon”. Se spune ca cele noua gravuri sunt cheia cu care se deschide usa Iadului si implicit Lucifer este invocat. Actualul proprietar al cartii, un colectionar cu inclinatii spre ocultism si scrieri in general satanice, pe nume Varo Borja, il insarcineaza pe Lucas Corso cu validarea cartii despre care el spune ca e falsa. Pe masura ce descopera lucruri legate de manuscrisele pe care le poseda, Corso se vede implicat in tot felul de intamplari si cunoaste personaje parca desprinse din romanele de capa si spada sau, pe de alta parte, venite direct din maruntaiele pamantului si invaluite intr-un mister indescifrabil.

Pe mine aceasta carte m-a atras inca de la primele randuri, in special datorita faptului ca il consider pe Dumas cel mai mare romancier din toate timpurile. Am fost foarte incantat sa descopar nenumarate referiri la viata sau scrierile acestuia, de altfel unele dintre ele fiind strans legate de firul narativ al acestui roman. De asemenea, stilul lui Perez-Reverte este extraordinar, acesta reusind sa transforme personajele in iluzii ale personajelor lui Dumas, plasate intr-o lume total diferita de cea in care a trait scriitorul francez si, de asemenea, sa introduca elemente misterioase, supranaturale, intrebari fara raspuns, manifestari foarte variate ale firii umane si senzatia de thriller literar. Am gasit in aceasta carte o lume ascunsa, tenebroasa, plina de canalii, femei fatale, multi bani, dar si pasiuni mistuitoare si idealuri care merita orice sacrificii.

Fara indoiala, “Clubul Dumas” este o carte complexa, pentru bibliofili, iubitorii de mister si, nu in ultimul rand, pentru toti cei care se intreaba cum ar fi daca vremurile “capei si spadei” ar fi transpuse intr-un decor modern, din care nu lipsesc BMW-uri si Mercedes-uri, pistoale si tigari de foi, sau stigmatul fierului inrosit transformat in durerea ascutita si lipsita de constrangeri a unui tatuaj micut in forma de floare de crin.